Scurtă monografie a parohiei

Dezvoltarea orașului Iași spre jumătatea secolului al XIX-lea a adus după sine extinderea spațiului locuibil în mai multe direcții periferice, printre care și cea vestică, în Păcurari. Întrucât în această zonă geografică nu era construit niciun lăcaș de cult, credincioșii creștin-ortodocși stabiliți în arealul Târgușorului Păcurari și-au exprimat dorința de a beneficia de prezența unei biserici pe care să o frecventeze și care să răspundă necesităților de ordin spiritual, manifestându-și conștiința apartenenței la o biserică parohială ce s-ar regăsi cât mai aproape de locuințele lor.

În acest sens, au solicitat Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași o suprafață de teren din moșia Rediu Tătar, ce se afla în proprietatea mănăstirii, pentru a construi „biserică și țintirim”. La această solicitare, conducerea mănăstirii răspunde pozitiv, redactând și eliberând documentul de donație prin care dăruieşte parohiei terenul pentru a se zidi pe el o biserică cu hramul „Sfânta Treime”.

Actul de donație se găsește în arhiva parohială și din el se poate observa că, la intervenţia lui D. V. Iancu Sevastopu, primul epitrop al bisericii parohiale, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” dăruieşte, din moşia Rediu Tătar, un loc „la rohatca Păcurariului pentru biserică şi ţintirim”, teren ce era învecinat cu moşia logofătului Alexandru Ghica (1804-1857), un important personaj al epocii istorice respective. Documentul a fost semnat de Arhimandritul Sofronie, egumenul grec al mănăstirii ieșene, în data de 28 august 1844.

După ce Iancu Sevastopu a obținut din partea Părintelui arhimandrit Sofronie actul de donație al terenului, începând cu luna septembrie a anului 1844 s-a trecut la etapele următoare: coagularea resurselor umane disponibile în interiorul parohiei, concretizată într-un grup de inițiativă (sinonim Consiliului parohial de astăzi); organizarea administrativă și distribuirea responsabilităților fiecărei persoane din acest grup parohial; identificarea primelor surse de finanțare; întocmirea schiței de proiect a bisericii și demararea propriu-zisă a procurării materialelor necesare zidirii.

În toamna anului 1844, sau cel târziu în primăvara anului 1845 (nu există informații în acest sens), a fost așezată piatra de temelie a viitorului lăcaș de cult, s-a definitivat organizarea șantierului de zidire a bisericii și au fost începute lucrările de construcție, mai întâi prin săparea fundației și turnarea temeliei. Lucrările de construcție a bisericii parohiale au durat până în toamna anului 1853 (cu o întrerupere de aproape patru ani, cauzată de lipsa fondurilor financiare, perioadă cuprinsă între anii 1845-1848), deoarece au fost susținute material, aproape exclusiv, prin contribuția benevolă a credincioșilor din parohie, adică „prin colectă”.

Întreaga zidire a lăcașului de cult s-a făcut sub îndrumarea Preotului Ioan Pălăduță, primul paroh al acestei parohii, și, în prima parte a zidirii, prin implicarea semnificativă a lui Iancu Sevastopu, numit „epitrop însărcinat de duhovniceasca ocârmuire spre a se îndeletnici cu îngrijirea pentru a se zidi acest sfânt lăcaş”. Definitivarea zidirii lăcașului de cult a devenit posibilă (după acea întrerupere de patru ani) cu sprijinul consistent și constant al negustorului Tănasă Enescu, cel de-al doilea epitrop al bisericii parohiale, precum și prin implicarea generoasă și jertfelnică a enoriașilor și binefăcătorilor, aspect confirmat de pomelnicele ctitoriceşti din anii 1849, 1853, 1855, 1861 şi 1862.

Zidirea bisericii parohiale era aproape terminată („la roșu”) la finele anului 1850 (nu definitivată), informație confirmată de certitudinea că, începând din acel an, lăcașul de cult se bucură de primirea unor semnificative danii ce constau în cărți și obiecte de cult, precum și în veșminte liturgice, multe dintre ele fiind opere de artă. Această informație este importantă și dintr-o altă perspectivă, și anume aceea că, din anul 1849, a început și oficierea slujbelor religioase, realitate confirmată de prezența multor pomelnice anterioare datei sfințirii lăcașului de cult. Cu alte cuvinte, concomitent cu zidirea bisericii de zid se avea în vedere și „zidirea bisericii” din sufletele enoriașilor parohiei.

Din documentele oficiale, precum și din alte informații istorice răsfirate în literatura de specialitate, rezultă că Biserica „Sfânta Treime” din Iași a fost construită, amenajată și înfrumusețată între anii 1844-1845, respectiv 1848-1853, iar în data de 11 octombrie 1853 a primit veșmântul sfințirii în timpul păstoririi Mitropolitului Sofronie Miclescu al Moldovei și Sucevei (1851-1860).

Ulterior momentului sfințirii lăcașului de cult, printr-un alt document din data de 5 octombrie 1857, semnat de către Părintele arhimandrit Macarie, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iași dăruieşte încă o parcelă de teren, alături de prima, pentru a folosi Bisericii „Sfânta Treime” din Iași.

Biserica parohială a fost pictată în anul 1958, în stil neobizantin și de o frumusețe aparte, de către pictorul bucureștean Ieremia Profeta.

În prezent, Biserica „Sfânta Treime” din Iași face parte dintr-un armonios ansamblu parohial, în sensul că, alături de lăcașul de cult, în curtea bisericii au fost construite și alte edificii ecleziastice menite să întregească arhitectural și funcțional ampla activitate desfășurată în această parohie, edificii construite în perioada 2007-2012, în timpul păstoririi Părintelui paroh Mihail-Eduard Ciocan. Astfel, pe terenul din curtea bisericii se află următoarele cinci construcții care compun ansamblul parohial: lăcașul de cult, casa social-filantropică, lumânărar și chioșc vânzare lumânări, scena sau platforma liturgică, precum și o magazie, fiind destinate atât activităților specific bisericești, cât și activităților sociale cu enoriașii din parohie. Ansamblul parohial de astăzi reprezintă o continuitate a lucrărilor edilitare din trecut, dar înseamnă și o înnoire a patrimoniului bisericesc ce se regăsește în acest loc binecuvântat de către Dumnezeu.